„In octombrie anul trecut am luat un credit de 3000 de lei de la Hora Credit. Acum mi-a venit de plata 9.000 de lei si ma ameninta cu executarea silita daca nu platesc. Eu am avut niste probleme de sanatate si nu am putut plati la timp, dar mi se pare ca dobanzile sunt prea mari si am prea mult de platit. Pot sa fac ceva?”, intreaba o cititoare.
RASPUNS
Stimata doamna,
Hora Credit, precum si alte IFN-uri, nu pot sa va ceara sa platiti mai mult decat dublul sumei imprumutate, maximul prevazut de lege.
Este vorba de Legea nr.243/2014 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, conform careia valoarea totală plătibilă nu poate depăși dublul valorii totale a creditului (vezi aici detalii).
Ceea ce inseamna ca pentru imprumutul dumneavoastra de 3.000 de lei, Hora Credit nu va poate cere sa platiti mai mult de 6.000 de lei, indiferent de nivelul dobanzilor.
In acelasi timp, IFN-urile, precum si bancile, sunt obligate de alta lege, OUG 50/2010 privind contractele de credit, sa-si ajute clientii care au probleme cu plata ratelor, inainte de a-i executa silit.
Ajutorul poate consta in restructurarea creditului, reducerea dobanzii sau scaderea datoriei, astfel incat rata lunara sa scada, pentru a putea fi achitat creditul (vezi aici detalii).
De aceea, trebuie sa faceti la Hora Credit o cerere pentru o solutie de plata a creditului, tinand cont de obligatiile legale de mai sus.
Va rog sa reveniti cu raspunsul primit de la Hora Credit, pentru a va ajuta sa rezolvati problema cu creditul.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Intreababanca.ro