Dobanda prea mare la un credit IFN, care depaseste plafoanele stabilite de Legea nr.243 din 2024, poate fi scazuta printr-o cerere adresata IFN-ului care a acordat respectivul imprumut.
Legea 243/2024 arata urmatoarele, la articolul 8 (1):
„În situația depășirii plafoanelor prevăzute la art. 4-6, consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ținând cont de situația financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare.”
Scaderea dobanzii se poate face prin refinantarea sau reesalonarea creditului, conform articolului 8 (2) din lege:
„Propunerea de revizuire a contractului va conține reducerea sau ștergerea parțială a unor obligații ale consumatorului, reeșalonarea sau refinanțarea acestora ori, după caz, darea în plată a imobilului ipotecat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare.”
Cum se face cererea de reducere a dobanzii?
Cererea de reducere a dobanzii poate fi trimisa la IFN direct de catre detinatorul creditului sau printr-o asociatie de consumatori, fie prin intermediul entitatii de solutionare alternativa a litigiilor (CSALB), conform articolului 7 din legea 243:
„(1) Dacă nivelul DAE sau, după caz, al costului total al creditării pe zi și/sau nivelul valorii totale plătibile de către consumator sunt mai ridicate decât plafoanele stabilite la art. 4-6, aceste niveluri vor fi reduse, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, fie prin apelarea la o entitate de soluționare alternativă a litigiilor.
(2) Cererea consumatorului de rezolvare pe cale amiabilă sau prin apelarea la o entitate de soluționare alternativă a litigiilor poate fi făcută direct sau prin intermediul unei asociații de consumatori.”
Ce se intampla daca IFN-ul refuza sa scada dobanda sau nu raspunde la cerere?
Legea 243 prevede urmatoarale, la articolul 8 (3):
„În caz de refuz explicit al cererii de revizuire amiabilă a contractului sau în caz de întârziere cu mai mult de 45 de zile a răspunsului la o astfel de cerere, consumatorul va putea solicita instanței competente adaptarea judiciară a contractului.”
De asemenea, clientii IFN-urior pot apela la CSALB, in vederea solutionarii amiabile a litigiului, o alternativa mai convenabila decat un proces in instanta, atat in privinta rapiditatii, cat si a costurilor.