„Doresc a face un împrumut de 1500-2000 de lei
Momentan nu sunt angajata dar am un prenatal, gen indemnizație de creștere”, întreabă o cititoare.
RĂSPUNS
Stimată doamnă,
Puteți face un împrumut la bancă și în perioada concediului prenatal, în baza indemnizației de creștere a copilului.
Condiția este să aveți dovada obținerii unor venituri stabile, care să poată fi verificate de bancă la ANAF.
Concediul și Indemnizația lunară pentru creșterea Copilului (CIC)
Concediul și Indemnizația lunară pentru creșterea Copilului (CIC) reprezintă o asistență socială acordată de stat, în baza OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Concediul de maternitate este eliberat de medicul de familie, pentru luna in curs, pe baza unei scrisori medicale de la ginecolog.
Concediul de maternitate însumează 126 de zile calendaristice, fiind format din:
- concediu de sarcină (concediu prenatal), care se poate acorda pe o perioadă de 63 de zile înainte de naștere
- concediu de lăuzie (concediu postnatal), care se poate acorda pe o perioadă de 63 de zile după naștere
Din cele 126 de zile de concediu de maternitate, numai primele 42 de zile de după naștere sunt obligatorii.
Restul de 84 pot să nu fie luate, dacă ele nu sunt necesare. Cele 126 de zile se pot compensa între ele, astfel încât, în funcție de recomandarea medicului sau de opțiunea personală, distribuția concediului de maternitate înainte și după naștere să fie diferită.
Condiții pentru indemnizația de creștere copil
Beneficiarii indemnizației pentru creșterea copilului sunt persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, conform informațiilor publicate de Ministerul Muncii.
Valoarea indemnizației pentru reprezintă 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, fiind plafonată la 8.500 de lei lunar.
Valoarea minimă a indemnizației pentru creșterea copilului este 1.651 de lei, conform informațiilor publicate de Ministerul Muncii.
Indemnizația de creștere a copilului se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

