Cesiunea unui credit este reglementata prin OUG 50 din 2010 privind contractele de credit.

Iata prevederile OUG 50/2010 privind cesiunea:

Capitolul VI

Cesiunea

Articolul 70

(1) În cazurile în care contractul de credit însuși ori numai creanțele rezultate dintr-un contract de credit se cesionează, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului, orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva cedentului inițial, inclusiv dreptul la despăgubire.

(2) Contractele de credit și creanțele rezultate din acestea pot fi cesionate numai către creditori, astfel cum sunt definiți la art. 7pct. 5.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), creanțele rezultate din contractele de credit pot fi cesionate și către entități ce au drept obiect de activitate emiterea de instrumente financiare securitizate în baza unui portofoliu de creanțe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2006 privind securitizarea creanțelor.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2), creanțele rezultate din contractele de credit pentru care perioada de rambursare stabilită contractual a expirat sau pentru care creditorul a declarat scadența anticipată ori a inițiat procedura executării silite a consumatorului pot fi cesionate către entitățile definite la art. 7 pct. 17.

art. 7 pct. 17: Entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe – persoane juridice, altele decât creditorii, cu un capital social minim subscris și vărsat ce nu poate fi mai mic de 500.000 lei, care desfășoară activitatea de recuperare creanțe și/sau care obțin drepturile, conform art. 70 alin. (4) asupra unor debite scadente ce rezultă din contractele de credit.

Articolul 71

(1) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevăzută la art. 70. Cesiunea, individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanțe, devine opozabilă consumatorului prin notificarea adresată acestuia de către cedent.

(2) Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanței, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice.

(3) Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la transferul dreptului de proprietate asupra creanțelor către noul creditor, prin scrisoare recomandată.

(4) Notificarea este redactată în scris, într-un limbaj clar, vizibil și ușor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12, pe hârtie, și vor menționa cel puțin următoarele:

a) numele și datele de contact, inclusiv numărul de telefon, fax, e-mail ale creditorului, ale entității care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum și, după caz, ale reprezentantului acesteia din România;

b) numele creditorului original de la care a fost preluată creanța;

c) data la care s-a realizat cesiunea;

d) cuantumul sumei datorate și documentele care atestă elementele componente ale acestei sume;

e) conturile în care se vor efectua plățile.

(5) În plus față de obligațiile prevăzute la alin. (4), entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe atenționează consumatorul cu privire la:

a) termenul în care consumatorul ia legătura cu entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe. Acest termen nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării de către consumator;

b) dreptul consumatorului de a transmite entității care desfășoară activitatea de recuperare creanțe o contestație a existenței debitului ori a cuantumului acestuia în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării;

c) dreptul consumatorului de a primi răspuns în termen de 15 zile calendaristice la contestația formulată;

d) dreptul consumatorului de a se adresa direct instanței de judecată în cazul în care contestă existența debitului ori a cuantumului acestuia;

e) faptul că necontestarea de către consumator, în termenul de 30 de zile calendaristice, a debitului nu reprezintă o recunoaștere a sumei de către acesta și nu îl privează pe consumator de dreptul de a se adresa instanței de judecată.

(6) Reprezentanții entităților care desfășoară activitatea de recuperare creanțe își declină identitatea și, după caz, se legitimează atunci când se adresează consumatorilor.

Articolul 71^1

Entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe elaborează, împreună cu consumatorul, un plan de achitare a datoriilor/obligațiilor adaptat la veniturile actuale ale acestuia, ce poate include:

a) eșalonarea plății sumelor datorate;

b) reducerea sumei totale de plată;

c) oferirea unei perioade fără plăți;

d) consolidarea mai multor datorii.

Articolul 71^2

Se interzice:

a) cesionarea contractului de credit și a accesoriilor, precum și a creanței către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România;

b) perceperea de comisioane, dobânzi și dobânzi penalizatoare, cu excepția dobânzilor penalizatoare legale, de către entitățile de recuperare creanțe;

c) perceperea de costuri aferente activității de recuperare de către entitățile de recuperare creanțe, cu excepția costurilor aferente procedurilor de executare silită;

d) derularea activităților de recuperare creanțe în perioada celor 30 de zile calendaristice prevăzute la art. 71 alin. (5) lit. b) și până când este transmis consumatorului răspunsul la contestație;

e) utilizarea de tehnici care să hărțuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanțelor;

f) utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanțe, de amenințări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputația sau proprietatea;

g) contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanțe, la locul de muncă al acestuia;

h) contactarea, în legătură cu recuperarea creanțelor, a oricărei altei persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului;

i) afișarea la ușa apartamentului/blocului a notificărilor/ somațiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanțelor, cu excepția actelor de procedură afișate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanței de judecată;

j) comunicarea cu consumatorul în intervalul orar 20.00-9.00.

(Sursa: Portalul legislativ)

Scrie un comentariu

Ai o întrebare pentru bănci sau IFN-uri? Vasile Coman, jurnalist la Bancherul.ro, împreună cu reprezentanțiI băncilor, sunt aici să-ți răspundă. Dacă ai o problemă din domeniul financiar-bancar, contactează-ne acum și îți vom oferi informațiile de care ai nevoie.


Vrei să faci parte din echipa noastră și să oferi răspunsuri la întrebări? Scrie-ne aici.




    Urmărește-ne:

    Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!