„Bună ziua. Aș avea și eu o întrebare, dacă ma puteți ajuta cu niște sfaturi.

Tocmai am primit azi doua instintari de la executorii judecătorești. Am sunat la ei iar da intradevar am cumpărat ceva în rate în 2014, am plătit cam 4,5 luni iar apoi nu am mai plătit pentru ca am plecat în străinătate.

Acum am revenit în țară iar mam angajat și am primit la munca proprie pe salar. Cât la suta ar avea voie sa îmi retina angajatorul din salar sau ce as putea face?”, intreaba un cititor.

RASPUNS

Stimate domn,

Vi se poate retine din salariu maxim o treime (33 la suta) daca aveti o poprire pentru plata datoriilor la credite.

Daca aveti doua sau mai multe popriri, din salariu se poate lua cel mult jumatate in fiecare luna, conform Codului de procedura civila.

Iata prevederile articolului 729 din Codul de procedura civila cu privire la limitele urmaririi veniturilor banesti:

(1) Salariile si alte venituri periodice, pensiile acordate in cadrul asigurarilor sociale, precum si alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia pot fi urmarite:

a) pana la jumatate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii;

b) pana la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

(2) Daca sunt mai multe urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea nu poate depasi jumatate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in afara de cazul in care legea prevede altfel. (Sursa: Codul de procedura civila – Portal legislativ)

Va rog sa reveniti, daca aveti nevoie de ajutor cu poprirea.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Intreababanca.ro

Scrie un comentariu

Ai o întrebare pentru bănci sau IFN-uri? Vasile Coman, jurnalist la Bancherul.ro, împreună cu reprezentanțiI băncilor, sunt aici să-ți răspundă. Dacă ai o problemă din domeniul financiar-bancar, contactează-ne acum și îți vom oferi informațiile de care ai nevoie.


Vrei să faci parte din echipa noastră și să oferi răspunsuri la întrebări? Scrie-ne aici.




    Urmărește-ne:

    Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!