„Bună ziua ! Am un credit cu ipoteca, a fost declarat scadent anticipat , aveam rata de 1800 lei , acum am vrut un angajament de plată de 3000 lei, așa mi-au zis în prima fază, acum îmi cer 8000 lei ca să accepte , ce șanse mai am să nu pierd locuința ? Bineînțeles ca nu dispun de suma de 8000 lei pe luna , venitul e de 7000 lei ? Ce sfat imi dati ? Vă mulțumesc !”, intreaba un cititor.
RASPUNS
Stimate domn,
Banca are dreptul legal de a declara scadent anticipat un credit, daca aveti rate restante.
Ce inseamna ca un credit este declarat scadent anticipat? Ca trebuie platit integral, nu in rate, ca anterior.
Articolul 18, litera c) din OUG 52 din 2016 privind contractele de credit pentru bunuri imobile prevede urmatoarele:
„Creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu și-a îndeplinit obligațiile conform altor contracte de credit încheiate cu alți creditori;”
Un credit poate fi declarat scadent anticipat dupa 90 de zile consecutive de restante, arata articolul 55, aliniatul (4) din OUG 52/2016:
Creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive restanță de către consumator.
Banca este obligata sa evite scadenta anticipata
Bancile sunt obligate de lege sa evite declararea scadentei anticipate, oferind beneficiarului creditului solutii de achitare a datoriei, conform OUG 52/2016, articolul 50:
(1) Creditorul depune diligențe pentru a preveni declararea scadenței anticipate, inițierea procedurilor de executare silită a consumatorilor ori vânzarea debitelor restante către entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe.
(2) Creditorul trebuie să facă dovada că a depus diligențele necesare în vederea evitării inițierii procedurilor prevăzute la alin. (1).
(3) În vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), cel mai târziu după înregistrarea unui număr de 60 de zile consecutive restanță de către consumator, creditorul va depune diligențele necesare pentru a transmite în scris consumatorului soluții corespunzătoare pentru achitarea debitului, pe baza informațiilor primite de la consumator privind situația sa.
(4) Oricând pe parcursul relației contractuale, la solicitarea consumatorului, creditorul oferă acestuia soluții corespunzătoare pentru achitarea debitului, chiar dacă nu sunt înregistrate restanțe, însă consumatorul face dovada unei situații dificile sau a iminenței neplății.
Dupa ce creditul a fost declarat scadent anticipat, banca poate aplica o dobanda penalizatoare cu maxim 2 puncte peste dobanda creditului, conform articolului 55, aliniatul 1, din OUG 52/2016:
După declararea scadenței anticipate, se poate percepe doar o dobândă penalizatoare calculată pe bază de procent fix și care nu poate fi mai mare de două puncte procentuale, care se adaugă la rata dobânzii contractuale.
Ce puteti face daca un credit a fost declarat scadent anticipat
In cazul dumneavoastra, daca a fost declarata scadenta anticipata a creditului, aveti dreptul legal de a solicita bancii sa va ofere o solutie pentru evitarea executarii silite, conform articolului 50/2016 mentionat mai sus.
Printre solutiile pe care banca trebuie sa vi le ofere se afla diminuarea dobanzii sau altor costuri ale creditului si restructurarea creditului, astfel incat rata sa fie mai mica, pentru a-l putea plati.
Varianta unui angajament de plata cu o suma lunara mult mai mare decat rata nu este o solutie viabila. Problema poate fi rezolvata prin restructurarea creditului si revenirea la situatia anterioara, cu rate lunare pe care sa le puteti plati.
Dupa cat timp poate fi inceputa executarea silita?
Trebuie sa mai stiti ca banca nu poate initia procesul de executare silita mai devreme de 3 luni dupa ce creditul a fost declarat scadent anticipat, arata OUG 52/2016, la articolul 55, aliniatul (5):
Perioada dintre declararea scadenței anticipate și declanșarea executării silite nu poate fi mai mică de 3 luni. La solicitarea expresă a consumatorului, creditorul reduce această perioadă.
În cazul în care executarea silită nu este inițiată în cel mult 6 luni de la data declarării scadenței anticipate, începând cu ziua imediat următoare expirării acestui termen, creditorul nu va mai percepe dobânzi penalizatoare, cu excepția situației în care între părți a intervenit, la solicitarea consumatorului, un acord scris.
Va rog sa reveniti, daca aveti nevoie de ajutor cu rezolvarea problemei creditului declarat scadent anticipat.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Intreababanca.ro
Bună,am avut un credit la bt destul de mare ,din probleme de sănătate cu unchiul care a și decedat nu am mai putut plăti ratele,am sunat la ei și nu au acceptat nimic în care sa ma ajute,a fost scadent anticipat ,dat la o firma de recuperare ,am vb cu ei au zis ca nu au nici o soluție decât sa pățesc datoria în 2 transe,nu am cum e o suma mare de 118000 lei,au zis sa aștept sa se trimită dosarul la un executor sa ajung cu el la o înțelegere,ce pot sa fac ?multumesc
Chiar daca imprumutul a ajuns la o firma de recuperare si urmeaza sa fie initiata executarea silita, puteti ajunge in continuare la o intelegere cu banca, in vederea anularii executarii silite si continuarea platii creditului in rate, prin restructurarea acestuia.
Sfatul meu este sa trimiteti la Banca Transilvania (BT) o cerere pentru gasirea unei solutii de achitare a datoriei, in vederea evitarii executarii silite.
Banca este obligata de lege (OUG 50/2010) sa va ofere o astfel de solutie de restructurarea a creditului si evitarea executarii silite.
Va rog sa reveniti cu raspunsul primit de la banca, pentru a va ajuta sa rezolvati problema.