„Am primit azi un mesaj de la o bancă unde am un credit de nevoi personale că dacă nu achit azi restanta imi declară scadenta anticipată , este legal să declare scadenta anticipată la 79 zile intarziere ?”, întreabă un cititor.

RĂSPUNS

Stimate domn,

O bancă sau un IFN poate declara scadența anticipată a unui credit după o perioadă de 90 de zile consecutive de restanțe, conform legii.

Legea contractelor de credit, OUG 50 din 2010, arată următoarele:

„Creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive restanță de către consumator.”

Vedeți mai multe detalii despre prevederile legale privind executarea silită a unui credit în acest articol din Reclamațiibănci.ro:

Dupa cate zile se poate declara un credit scadent anticipat?

Ce înseamnă un credit scadent anticipat?

Un credit declarat scadent anticipat înseamnă că trebuie plătită integral restul datoriei, nu în rate lunare, ca anterior.

În cazul neachitării datoriei, banca sau IFN-ul poate declanșa executarea silită.

Numai că legea contractelor de credit, OUG 50/2010, obligă băncile și IFN-urile să ofere clienților cu dificultăți financiare soluții de achitare a creditului, pentru evitarea executării silite.

Vezi în acest articol care sunt aceste soluții de restructurare a creditului:

Există un model de cerere pentru restructurarea creditului?

De aceea, sfatul meu este să trimiteți la bancă o cerere de restructurare a creditului, în vederea vederea evitării executării silite, dacă aveți probleme financiare cu plata ratelor.

Vă rog să reveniți cu răspunsul primit de la bancă, pentru a vă ajuta să rezolvați problema cu restanțele la credit.

Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

Scrie un comentariu

Ai o întrebare pentru bănci sau IFN-uri? Vasile Coman, jurnalist la Bancherul.ro, împreună cu reprezentanțiI băncilor, sunt aici să-ți răspundă. Dacă ai o problemă din domeniul financiar-bancar, contactează-ne acum și îți vom oferi informațiile de care ai nevoie.


Vrei să faci parte din echipa noastră și să oferi răspunsuri la întrebări? Scrie-ne aici.






    Urmărește-ne:

    Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!