„În data de 6 noiembrie am făcut un transfer de 30.000 USD de la banca Exim Banca Românească către Libra Bank Timișoara.
Deși termenul inițial de procesare comunicat a fost de trei-patru zile lucrătoare, au trecut deja două săptămâni de la data inițială, iar fondurile nu au ajuns încă la destinație.
De la Libra mi s-a spus că banii nu au ajuns și trebuie să întreb la Exim.
În urma investigațiilor efectuate de banca primitoare, Libra, s-a constatat că fondurile sunt blocate la bănci corespondență din Statele Unite. Până în prezent, nu am primit informații clare privind cauza exactă și data estimată a soluționării.
Am întrebat la Exim și mi s-a spus că banii au ajuns la Libra Bank chiar a doua zi, mi-au arătat și o dovadă de la Swift.
Mi-au spus că dacă vreau să investigheze ce s-a întâmplat cu banii trebuie să plătesc un comision de investigații de 40 de euro.
Ce pot să fac în acest caz?”, întreabă un cititor.
RĂSPUNS
Stimate domn,
Nu este normal ca un transfer în dolari (USD) între două bănci românești să dureze atât de mult (două săptămâni), fără ca banca prin care ați făcut transferul, Exim Banca Românească, să vă informeze cu privire la situația acestuia.
De asemenea, nu este corect ca banca să vă solicite plata unui comision de investigație atât de mare pentru vă spune ce s-a întâmplat cu banii, de ce nu au ajuns la Libra.
Sfatul meu este să faceți o reclamație la Exim Banca Românească, în care să solicitați anularea transferului și rambursarea banilor, dacă aceștia nu au ajuns la Libra.
Vă rog să reveniți cu răspunsul primit de la Exim Banca Românească, pentru a vă ajuta să rezolvați problema transferului întârziat.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

