„Deficitul de cerere” descrie situația în care oferta potențială din economie depășește cererea, fiind concretizat în subutilizarea capacităților de producție și/sau a forței de muncă.

Băncile centrale monitorizează deficitul de cerere deoarece, explicit (cazul Fed din Statele Unite ale Americii) sau implicit, sunt interesate în ocuparea cât mai deplină a forței de muncă.

În principiu, dacă economia se află într-o fază de expansiune (pe bază de creștere a productivității), presiunile pentru creșteri salariale exercitate asupra producătorilor sunt relativ scăzute, ceea ce înseamnă că nu sunt necesare majorări semnificative ale prețurilor produselor pentru a acoperi costuri salariale mai ridicate. 

Prin urmare, inflația nu riscă să scape de sub control, banca centrală putând astfel menține ratele dobânzilor sau chiar să le reducă, precum și să utilizeze măsuri neconvenționale, cu scopul de a evita scăderea prea drastică a inflației pe o perioadă prea îndelungată sau chiar apariția deflației.

Când ocuparea forței de muncă se intensifică și producția crește, deficitul de cerere se disipează și se ajunge la excedent de cerere. Găsirea de noi angajați devine dificilă, iar producătorii trebuie să majoreze salariile pentru a-și asigura personalul.

De aceea, pot fi așteptate scumpiri mai accentuate, semnal pentru banca centrală de majorare sau menținere la un nivel relativ înalt ratele dobânzilor, pentru a menține stabilitatea prețurilor.

Astfel, evoluția deficitului/excedentului de cerere oferă informații despre presiunile inflaționiste actuale și viitoare din economie. Factor important în deciziile de politică monetară ale băncii centrale privind majorarea sau reducerea ratelor dobânzilor.

Momentul adoptării unei astfel de decizii este esențial. O majorare prematură a ratelor dobânzilor ar putea compromite redresarea economică, iar una tardivă ar putea determina o accelerare a inflației.

Cum se masoara deficitul/excedentul de cerere

Măsurarea deficitului/excedentului de cerere presupune dificultăți semnificative, conceptul fiind amplu dezbătut. Pentru măsurare se utilizează „deviația PIB de la nivelul potențial”, care reprezintă diferența dintre ceea ce produce efectiv o economie (producția efectivă) și ceea ce are capacitatea de a produce (producția potențială). Producția efectivă se măsoară prin PIB.

Problema apare la producția potențială, adică volumul de bunuri și servicii pe care o economie este capabilă să le producă atunci când resursele sale (forța de muncă, echipamentele, tehnologia etc.) sunt utilizate într-un mod eficient și durabil.

Dacă producția efectivă este inferioară producției potențiale, economiștii vorbesc despre o deviație negativă a PIB de la nivelul potențial. Aceasta se manifestă atunci când există deficit de cerere, în economie.

Dacă producția efectivă este superioară producției potențiale, avem o deviație pozitivă a PIB de la nivelul potențial. Aceasta apare atunci când cererea este ridicată și economia funcționează peste nivelul pe care îl poate menține în mod sustenabil.

Atenție, producția potențială nu poate fi măsurată direct, experții utilizând metodologii diferite pentru a o estima, de unde pot apare rezultate diferite.

Așadar, pe de o parte, deficitul de cerere și deviația PIB negativă se datorează, de regulă, unei cereri insuficiente în raport cu capacitatea de producție a economiei.

Pe de altă parte, excedentul de cerere agregată peste oferta agregată induce inflație. Creșterea cererii, în condițiile în care oferta rămâne în urma cererii sau se micșorează, trimite la situația curentă a României.

De reținut, cererea agregată poate să crească și în condițiile în care masa monetară nu se modifică, atunci când sporesc veniturile bănești ale populației, ducând la mărirea puterii de cumpărare a acesteia; are loc creșterea salariilor neînsoțită de sporirea productivitații muncii; se extinde creditul de consum; se diminuează înclinația spre economisire.

Risc de intrare pe deficit de cerere in 2025

Concret, ne aflăm în prezent pe un trend de reducere a excedentului de cerere pentru echilibrarea parametrilor macroeconomici inflamați de consumul excesiv în raport cu producția internă, vezi deficitul comercial de circa 33 miliarde euro pe 2024, cel de cont curent de aproape 30 miliarde euro și deficitul bugetar de -8,6% din PIB, cu mult peste ținta inițială de -5%.

După cum se poate vedea din graficul prezentat, România s-a aflat înainte de pandemie la cote înalte de excedent de cerere și a coborât brusc în 2020 în domeniul negativ (deficit de cerere), din motive obiective. După care deviația PIB a atins o cotă maximă la mijlocul anului 2022 pentru a se atenua sistematic spre finalul lui 2024. Cu riscul de a intra pe deficit de cerere în 2025, an în care pensiile nu au mai fost indexate iar salariile bugetare au fost (declarativ) înghețate la nivelul din noiembrie 2024.

De aici apare dificultatea menținerii unui ritm pozitiv al avansului PIB, deși implicațiile dispariției excedentului de cerere ar fi, mai degrabă, favorabile pentru asigurarea stabilității prețurilor și ar trebui să conducă în 2026 la reintrarea în coridorul-țintă oficial de inflație, respectiv 2,5% plus/minus 1%.

De aici apare dificultatea menținerii unui ritm pozitiv al avansului PIB, deși implicațiile pentru dispariției excedentului de cerere și asigurarea stabilității prețurilor a dispariției ar fi, mai degrabă, favorabile și ar trebui să conducă în 2026 la reintrarea în coridorul-țintă oficial de inflație, respectiv 2,5% plus/minus 1%. 

Calibrarea atentă a mărimii și momentului ales pentru scăderea eventuală a dobânzii de politică monetară, în funcție de politica fiscal-bugetară și evoluțiile din economie rămân de maximă importanță.