„Vă rog să-mi spuneți dacă compania Mainex Finance este reglementată și legitimă în tranzacțiile cu criptomonede eu fiind investitor la compania asta de peste un an de zile fără să am niciun beneficiu plătesc doar taxe peste taxe în continuu.”, întreabă un cititor.
RĂSPUNS
Stimate domn,
Mainex Finance este o falsă companie sau platformă de investiții în criptomonede, destinată înșelătoriilor și fraudelor online.
Pe site-ul de internet Mainexfi.com (foto) al acestei false platforme de investiții se arată că Mainex Finance este înregistrată în Emiratele Arabe Unite.
În realitate, această companie, Mainex Finance, nu există, iar site-ul de internet cu numele acesteia conține informații false, cu scopul de a-i înșela pe oameni.
De aceea, nu trebuie să mai plătiți taxe pentru așa-zisa investiție în criptomonede, pentru că aceasta nu există, iar banii pe care i-ați trimis până acum sunt furați și nu-i veți mai recupera decât cu ajutorul poliției sau a băncii.
În aceste condiții, sfatul meu este să faceți o plângere la Poliție pentru înșelăciune.
De asemenea, trimiteți și la banca unde aveți contul o sesizare privind existența acestei false companii de investiții, pentru blocarea transferurilor către hoți.
Vă rog să reveniți cu răspunsurile primite de la bancă și de la Poliție, pentru a vă ajuta să rezolvați problema fraudei cu investiții în criptomonede.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

