„Am fost la banca BRD să scot indemnizația de handicap a bătrânului de care am grijă, însă între timp băiatul său, care era împuternicit pe cont, a scot toți banii. Împuternicitul poate retrage banii din cont fără acordul titularului?”, întreabă un cititor.
RĂSPUNS
Stimate domn,
Împuternicitul pe cont poate retrage banii din contul titularului, fără acordul acestuia, conform contractului încheiat cu banca.
Dar atunci când există un conflict cu privire la administrarea banilor de către împuternicit, banca trebuie să blocheze contul, până la clarificarea problemei. Vezi detalii, în acest articol:
Iată prevederile din Condițiile generale bancare ale BRD cu privire la drepturile unui împuternicit:
Împuternicitul pe cont
Clientul titular de Cont poate desemna Împuterniciți pe Cont pe oricare cont al său deschis la Bancă (cont curent, de economii, revolving, de depozit, etc.) prin completarea formularelor puse la dispoziție de Bancă în acest sens (contractul/cererea de deschidere Cont, formularul separat de desemnare/revocare Împuterniciţi pe Cont, formularele specifice documentației de furnizare a cardului de credit, etc.) sau prin mandat autentificat de notarul public, indicând în mod expres puterile Împuternicitului.
În cazul conturilor deschise online sau prin intermediul serviciilor de bancă la distanță, Banca poate restricționa desemnarea unui Împuternicit pe Cont la momentul deschiderii Contului, Clientul avand posibilitatea să se prezinte ulterior într-una din unitățile Băncii în vederea desemnării unui Împuternicit pe aceste Conturi.
Împuternicitul pe Cont va acționa întotdeauna numai în numele și pe seama Clientului titular de Cont.
Împuternicitul pe Cont desemnat prin formularele Băncii are următoarele drepturi:
(a) să efectueze operaţiuni în conturile pe care este desemnat Împuternicit, inclusiv prin intermediul instrumentelor de plată electronice puse la dispoziție de către Bancă – carduri, instrumente de plată cu acces la distanță de tip internet banking/mobile banking, etc., în măsura în care nu se prevede altfel în documentația specifică de produs;
(b) să constituie depozite din Contul curent respectiv, dar numai pe numele Clientului titular de Cont; pe depozitele astfel constituite vor avea calitatea de Împuternicit persoana/ persoanele care au calitatea de Împuternicit pe Contul curent respectiv;
(c) să lichideze depozitele Clientului titular de Cont constituite prin Contul curent respectiv și să închida conturile de economii ale acestuia, dar doar în cazul în care este desemnat Împuternicit pe depozitele/conturile de economii respective;
(d) să solicite informații personalizate despre produsele deținute în calitate de Împuternicit, inclusiv eliberarea extrasului de cont aferent perioadelor pe care deține calitatea de Împuternicit, cu mențiunea că extrasul de cont furnizat Împuternicitului va cuprinde toate operațiunile efectuate pe Cont în perioada respectiva;
(e) să solicite blocarea contului în cazul unor suspiciuni de fraudă, apelând serviciul MyBRD Contact, cu mențiunea că deblocarea contului va putea fi solicitată numai de catre titularul Contului, în unitățile Băncii sau apelând serviciul MyBRD Contact.
La constituirea unui depozit de către Clientul titular de Cont, acesta va avea dreptul de a desemna împuterniciți pe respectivul cont de depozit. Orice împuternicit pe contul de depozit va avea calitatea de Împuternicit și pe Contul curent atașat depozitului.
Împuternicitul pe Cont desemnat prin formularele Băncii nu poate efectua următoarele operaţiuni:
(a) închidere/deschidere de Conturi curente în numele Clientului titular de Cont;
(b) deschidere conturi de economii în numele Clientului titular de Cont;
(c) solicitare de credite în numele Clientului titular de Cont;
(d) desemnare/revocare alți împuterniciți pe conturile Clientului titular de Cont;
(e) lichidare depozite constituite dintr-un Cont curent la care nu a fost desemnat Împuternicit de către Clientul titular de Cont.
Aceste operaţiuni pot fi efectuate în numele Clientului titular de Cont numai în baza unui mandat autentic expres acordat în acest sens.
Indiferent dacă Împuternicitul pe Cont este desemnat prin formularele Băncii sau prin mandat autentificat de notarul public, drepturile sale pot fi exercitate numai în perioada în care are calitatea de Împuternicit pe Cont.
Împuternicitului pe Cont i se aplică, în completare, prevederile articolului 1.3.4. Reprezentarea.
Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu împuternicitul pe contul BRD.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

