„Cum aș putea să schimb PIN-ul la aplicația George BCR?”, întreabă o cititoare.
RĂSPUNS
Stimată doamnă,
Puteți schimba oricând PIN-ul pentru accesul în aplicația BCR, din meniul Profil – Autentificare și Semnare al aplicației.
Iată cum trebuie să-i faceți pentru schimbarea parolei în aplicația George BCR:
- Deschide aplicația George;
- Apasă iconița Profilului, cu un cap de om, din dreapta-sus;
- Selectează „Autentificare și Semnare” (vezi foto);
- Selectează „Schimbă PIN”;
- Introdu parola actuală, apoi setează o nouă parolă, conform cerințelor de securitate stabilite de bancă.
- Confirmă noua parolă.
Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu aplicația George BCR.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabă Banca

