Pentru obtinerea unui credit ipotecar in lei, este necesar un avans de minim 15% din valoarea locuintei. Pentru un imprumut in euro, avansul este mai mare, de 20% din pretul casei.

Nivelul avansului pentru un credit depinde de conditiile de creditare impuse de fiecare banca.

Astfel, daca unele banci pot cere un avans de minim 15%, in orice situatie, alte banci, precum BCR, accepta acest nivel al avansului doar daca nu detii in proprietate o locuinta. In caz contrar, avansul este mai mare, de 25%.

Alte banci, precum Raiffeisen, accepta un avans de 15% doar pentru locuintele cumparate in orasele mari, cu preturile imobilelor in crestere.

Exista si banci care acorda un credit imobiliar cu avans 0, daca se aduce garantie inca un imobil, in afara celui cumparat prin credit.

Cat este avansul la un credit ipotecar, la fiecare banca

  • Banca Transilvania: avans de minimum 15% pentru creditul în lei și de minimum 20% pentru cel în euro
  • BCR: avans minim de: 25% din valoarea investiției, dacă deții în proprietate o locuință; 15% din valoarea investiției, dacă nu deții în proprietate o locuință; 0% avans credit ipotecar, în cazul creditelor acordate pentru refinanţarea altor credite ipotecare/imobiliare, în derulare.
  • CEC Bank: Avans/aport propriu: minumum 15% în cazul creditelor ipotecare/imobiliare pentru achiziție.  Avans 0% în cazul creditelor punte, de reabilitare, consolidare, extindere, modernizare locuințe și refinanțare imobiliară.
  • ING: avansul pentru un credit ING Ipotecar este de minimum 15% din prețul de cumpărare al imobilului.
  • Raiffeisen: avans: 15% – 35% din valoarea imobilului; avansul de 15% se aplică pentru achiziția imobilelor din localitățile cu un indice pozitiv de evoluție a pieței imobiliare.
  • Libra Internet Bank: avans la credit ipotecar: 0 – 15% (0% cu o altă garanție imobiliară, 15% fără altă garanție, cu condiția încasării veniturilor în România);
  • Garanti BBVA: avans începând de la 15% pentru creditele în Lei
  • Patria Bank:
    • Credit ipotecar în lei: minim 15% din valoarea achiziției
    • Credit ipotecar în euro: minim 20% (dacă ai venituri în euro) sau minim 25% (dacă ai venituri în altă monedă decât euro)
    • Poți beneficia de zero avans în bani dacă achiziționezi un imobil de minim 60.000 euro (echiv. lei) și maxim 400.000 euro (echiv. lei) situat într-o zonă urbană mare (sau zona 1), dacă:
      • avansul este constituit exclusiv din garanții suplimentare;
      • aduci ca și garanție suplimentară încă un imobil locativ ce va garanta facilitatea de credit;
      • garanțiile locative ce vor garanta facilitatea de creditare și vor face obiectul ipotecii sunt situate într-o zonă urbană mare sau în zonele metropolitane aferente acesteia.
    • Pentru sumele cuprinse între 400.001 și 1.000.000 euro sau echivalent lei, avansul este de minim 35% și este constituit exclusiv din numerar, indiferent de moneda creditului.

Cand si cum trebuie platit avansul pentru un credit imobiliar

Avansul se plătește direct vânzătorului imobilului, în funcție de termenii contractului de vânzare cumpărare, conform informatiilor publicate de ING Bank:

„Dacă vânzătorul și cumpărătorul decid mai întâi semnarea unui antecontract, la semnarea acestuia cumpărătorul, conform înțelegerii cu vânzătorul, poate achita integral sau parțial valoarea avansului.

În situația în care achită doar o parte din valoarea avansului sau nu s-a semnat mai întâi un antecontract, diferența rămasă de achitat/ avansul integral se va achita la semnarea contractului de vânzare cumpărare.”

Scrie un comentariu

Ai o întrebare pentru bănci sau IFN-uri? Vasile Coman, jurnalist la Bancherul.ro, împreună cu reprezentanțiI băncilor, sunt aici să-ți răspundă. Dacă ai o problemă din domeniul financiar-bancar, contactează-ne acum și îți vom oferi informațiile de care ai nevoie.


Vrei să faci parte din echipa noastră și să oferi răspunsuri la întrebări? Scrie-ne aici.




    Urmărește-ne:

    Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!