„În baza cărei legi/OUG banca mă poate pre-executa silit dacă am o întârziere de 61 zile la plata ratelor pentru un credit de nevoi personale?
Mulțumesc pentru răspuns!”, întreabă o cititoare.
RĂSPUNS
Stimată doamnă,
La creditele de nevoi personale se aplica OUG 50/2010, conform căreia executarea silită poate începe doar după 180 de zile (6 luni) de restanțe la plata ratelor.
Problema întârzierilor la credite începe după 30 de zile de restanțe, când banca sau IFN-ul vă poate raporta la Biroul de Credit.
Când ajungeți la o perioadă de restanțe de 90 de zile (3 luni), băncile și IFN-urile pot declara creditul scadent anticipat, ceea ce înseamnă că trebuie plătit integral, nu în rate, ca până atunci.
Articolul 38, aliniatul (9), din OUG 50 din 2010 prevede următoarele:
„Creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive restanță de către consumator.”
Abia când ajungeți la un număr de 180 de zile întârziere sau 6 luni consecutive de restanțe, banca sau IFN-ul vă poate executa silit.
Asta pentru că, potrivit OUG 50/2010, aliniatul (10), „Perioada dintre declararea scadenței anticipate și declanșarea executării silite nu poate fi mai mică de 3 luni.”
Trebuie să știți că înainte de a vă executa silit, băncile și IFN-urile sunt obligate, de aceeași lege, să vă ofere soluții de achitare a datoriei, precum amânarea ratelor, reducerea datoriei, restructurarea sau refinanțarea creditului. Vedeți detalii, în acest articol:
În concluzie, dacă aveți probleme cu plata creditului, trebuie să cereți băncii o soluție de a plăti datoriilor, în vederea evitării executării silite.
Vă rog să reveniți cu răspunsul primit de la bancă, pentru a vă ajuta să rezolvați problema cu restanțele la credit.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

