„În urmă cu câțiva ani am trecut printr-o perioadă dificilă și în prezent mai figurez cu o restanță în BC, care se va șterge in luna martie 2026. Am un venit stabil (9000 lei) și am încercat să refinanțez 4 microcredite luate de la IFN uri. CEC și BCR m-au respins. BT m-a respins motivând că nu am istoric cu banca lor, iar Patria Bank m-a respins motivând o executare silită asupra unui credit din 2016.
Cu privire la acel credit, adus în discuție de Patria Bank, a fost unul luat de la Bancpost, refinanțat prin ING (am documentele), dar care la momentul în care banca a fost preluată de BT, nu apărea ca închis. Având în vedere timpul scurs, în pofida demersurilor nu s-a regăsit adresa de închidere (pe hârtie, nu mail).
In această situație, care ar fi posibilitatea sau cărei bănci să mă adresez?”, întreabă o cititoare.
RĂSPUNS
Stimată doamnă,
Refinanțarea creditelor de la IFN-uri reprezintă o problemă pentru bănci din cauza istoricului negativ din Biroul de Credit (BC).
Restanțele din BC și executarea silită reprezintă pentru bănci un risc de neplată a creditului, de aceea nu vi s-a aprobat refinanțarea.
Chiar dacă restanțele vor fi șterse în viitor, după trecerea celor 4 ani în care datele negative sunt păstrate în Biroul de Credit, este important comportamentul de plată din ultima perioadă, pentru a avea șanse pe viitor la o refinanțare.
De aceea, pentru a avea șanse să obțineți o refinanțare, sfatul meu este:
- să încercați să vă diminuați valoarea restanțelor și a numărului de zile de întârziere;
- să închideți creditele de la IFN-uri;
Un alt element de siguranță pentru o bancă este încasarea salariului într-un cont al acesteia.
De aceea, sfatul meu este să încercați obținerea refinanțării la banca unde încasați veniturile.
Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu refinanțarea creditelor de la IFN-uri.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

