„Bună ziua pot declara insolventa personală adică am datorii la ifn banci și nu mai pot plăti?Ei de ce mi au dat dacă au văzut ca am gradul de indatorare foarte mare și acum nu ma ajuta niciunul din ifn banci sa nu ajung la executare”, întreabă o cititoare.

RĂSPUNS

Stimată doamnă,

Puteți declara insolvența personală (falimentul personal), dacă nu mai puteți plăti creditele la IFN-uri și bănci, însă trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • Valoarea datoriilor să fie mai mari de 15 salarii minime pe economie, adică în jur de 38.000 de lei (7.700 de euro);
  • Întârzieri de peste 90 de zile la plata ratelor la credite;

Interdicții pentru intrarea în faliment personal

Există și alte interdicții pentru deschiderea procedurii de faliment personal, prevăzute în Legea nr. 151 din 2015, precum:

  • acumularea de datorii noi, prin cheltuieli voluptuare în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că este în stare de insolvență (legea nu stabilește care sunt cheltuielile voluptuare, adică cele de lux);
  • ajungerea în stare de insolvență cu intenție sau din culpă gravă, precum:
    • contractarea, in ultimele 6 luni anterior formularii cererii de deschidere a procedurii insolventei, a unor datorii care reprezinta cel putin 25% din valoarea totala a obligatiilor, cu exceptia obligatiilor excluse;
    • încetarea unui contract de muncă prin acordul părților sau prin demisie în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii;

Avantajele falimentului personal

Falimentul personal ar putea avea două avantaje pentru dumneavoastră, conform prevederilor legale:

1. Suspendarea, pe o perioadă de 3 luni, a executării silite prin poprirea veniturilor, sechestru pe mașină sau vânzarea locuinței;

2. Ștergerea unei părți a datoriilor (eliberarea de datorii), după achitarea a cel puțin 50% din valoarea acestora.

Iată prevederile Legii 151/2015 privind insolvența persoanelor fizice, cu privire la eliberarea de datorii:

„Dacă după un an de la data închiderii procedurii, debitorul a acoperit o cotă de cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, instanța, la cererea debitorului, care va avea anexată decizia comisiei de insolvență, prevăzută la art. 73, verificând dacă au fost respectate obligațiile prevăzute la alin. (6) și interdicțiile prevăzute la alin. (7), poate dispune eliberarea de datorii.”

Cererea de intrare în insolvență personală se depune la ANPC, după notificarea băncilor și IFN-urilor la care aveți datorii.

Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu datoriile la bănci și IFN-uri.

Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

Scrie un comentariu

Ai o întrebare pentru bănci sau IFN-uri? Vasile Coman, jurnalist la Bancherul.ro, împreună cu reprezentanțiI băncilor, sunt aici să-ți răspundă. Dacă ai o problemă din domeniul financiar-bancar, contactează-ne acum și îți vom oferi informațiile de care ai nevoie.


Vrei să faci parte din echipa noastră și să oferi răspunsuri la întrebări? Scrie-ne aici.






    Urmărește-ne:

    Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!