„Care sunt condițiile pentru refinanțarea împrumutului pe care-l am la Provident, să iau bani în plus?”, întreabă o cititoare.

RĂSPUNS

Stimată doamnă,

Condițiile minime (criteriile de eligibilitate) pentru aprobarea unei refinanțări a împrumului pe care-l aveți la Provident sunt următoarele, conform informațiilor publicate de companie:

  • persoană cu cetăţenie română care a împlinit vârsta de 18 ani;
  • venit fix dovedibil;
  • adresa de domiciliu/reşedinţa să fie pe teritoriul României;
  • un număr de telefon valabil.

„La Provident, acordarea unui împrumut se face în urma  unei evaluări atente, care ține cont atât de istoricul de creditare, cât și de veniturile actuale ale solicitantului. Așadar, indiferent că ești client Provident cu un credit activ sau ai un împrumut la o altă instituție financiară non-bancară (IFN), procesul pentru acordarea unui credit de refinanțare este același”, conform Provident.

Ce sumă pot obține prin refinanțare?

Pentru refinanțarea unui credit Provident cu un nou credit Provident (refinanțare internă), clienții primesc cel puțin 40% din noua valoare împrumutată, diferența de 60% fiind folosită pentru achitarea împrumului inițial.

De exemplu, dacă aveți un credit din care mai aveți de plătit 1.000 de lei, puteți obține un nou împrumut în valoare de 1.400 de lei, din care 1.000 de lei vor merge la plata vechiului credit iar dumneavoastră veți primi 400 de lei.

„Pentru credite de refinanțare avantajoase, oferta Provident este cuprinsă între sume de la 1.000 la 25.000 de lei pentru clienții existenți, iar pentru clienții noi oferta Provident este cuprinsă între sume de la 1.000 la 10.000 de lei, cu rate fixe săptămânale sau lunare, unde se aplică toate celelalte beneficii ale unui împrumut Provident”.

Cel mai bine este să vorbiți cu reprezentantul Provident sau să sunați în Call Center, la telefonul  021 9877, dacă doriți informații specifice, precum soldul împrumutului.

Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu refinanțarea împrumutului Provident.

Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

Scrie un comentariu

Ai o întrebare pentru bănci sau IFN-uri? Vasile Coman, jurnalist la Bancherul.ro, împreună cu reprezentanțiI băncilor, sunt aici să-ți răspundă. Dacă ai o problemă din domeniul financiar-bancar, contactează-ne acum și îți vom oferi informațiile de care ai nevoie.


Vrei să faci parte din echipa noastră și să oferi răspunsuri la întrebări? Scrie-ne aici.






    Urmărește-ne:

    Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!