„Cât este dobânda la AXI card? Am văzut doar reclama la credit, dar nu spune cât este dobânda.”, întreabă o cititoare.
RĂSPUNS
Stimată doamnă,
Dobânda la cardul de credit AXI Card este foarte mare: ajunge la 106% pe an, de 4 ori mai mare decât dobânda la un card de credit emis de o bancă.
Dobânzile la un card de cumpărături de la o bancă, sunt în jurul a 25%-30% pe an. Vedeți detalii, în acest articol:
Conform informațiilor publicate de AXI Card, „dobânda lunară variază între 5,9% (0,19% pe zi) și 8,85% (0,29% pe zi), în funcție de tipul produsului, comportamentul de plată și profilul de risc.
Dobânda se calculează zilnic și se aplică doar sumelor utilizate și nerambursate.
Dobânda anuală efectivă (DAE) diferă în funcție de modul de utilizare al cardului și este comunicată fiecărui client înainte de semnarea contractului.”
Comisionul pentru retragerea banilor de la ATM este 10 lei, iar pentru scoaterea banilor de la POS-ul unei bănci, comisionul este 1,1% + 28 RON.
De aceea, sfatul meu este să nu comandați un card de credit AXI Card, pentru că veți avea de plătit o dobândă foarte mare.
În plus, nu puteți face reclamație la ANPC.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

