„Buna ziua. Am avut un credit la Garantare si Creditare IFN SA pe care l-am inchis, achitat integral in luna noiembrie. Am primit adresa de inchidere dar IFN-ul nu imi inchide creditul in Biroul de credite afectandu-mi gradul de indatorare. Raspund rar la mail si cand o fac doar promisiuni ca se rezolva in cateva zile si asa au trecut cateva luni. Cum pot sa rezolv situatia ?”, întreabă un cititor.

RĂSPUNS

Stimate domn,

Nu este normal ca IFN-ul Garantare și Creditare să nu vă închidă creditul înregistrat în Biroul de Credit după câteva luni de la solicitare.

Actualizarea datelor la Biroul de Credit durează între 2 zile și maxim 30 de zile, în funcție de bancă sau IFN, conform informațiilor furnizate de acestea. Vedeți detalii, în acest articol:

In cat timp apar in Biroul de Credit cu creditul inchis?

IFN-ul Garantare și Creditare a fost sancționat de Banca Națională a României (BNR), în noiembrie 2024, cu interzicerea activității de creditare, în urma radierii acestruia din Registrul special Instituții Financiare Nebancare (IFN).

De aceea, probabil că acesta este motivul pentru care IFN-ul întârziere actualizarea datelor dumneavoastră în Biroul de Credit, cu toate că încă apare pe lista participanților în Biroul de Credit.

De aceea, sfatul meu este să trimiteți la Biroul de Credit o cerere de actualizare a creditului achitat, ca să nu vă fie afectat gradul de îndatorare.

Vă rog să reveniți cu răspunsul primit de la Biroul de Credit, pentru a vă ajuta să rezolvați problema creditului de la IFN-ul Garantare și Creditare.

Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăbanca.ro
0723292899

Scrie un comentariu

Ai o întrebare pentru bănci sau IFN-uri? Vasile Coman, jurnalist la Bancherul.ro, împreună cu reprezentanțiI băncilor, sunt aici să-ți răspundă. Dacă ai o problemă din domeniul financiar-bancar, contactează-ne acum și îți vom oferi informațiile de care ai nevoie.


Vrei să faci parte din echipa noastră și să oferi răspunsuri la întrebări? Scrie-ne aici.






    Urmărește-ne:

    Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!