„Vreau în împrumut Bancar în Euro. Care sunt condițiile?”, întreabă un cititor.
RĂSPUNS
Stimate domn,
Puteți obține un împrumut în euro de la băncile românești, însă condițiile de acordare a acestor credite sunt mai restrictive decât în cazul celor în lei, dacă veniturile dumneavoastră sunt în lei.
Băncile sunt obligate printr-un regulament emis de Banca Națională a României (BNR) să respecte anumite reguli în cazul împrumuturilor în euro acordate celor cu venituri în lei, denumite „persoane neacoperite în mod natural de riscul valutar”, pentru protecția față de riscul valutar.
Definiția persoanei neacoperită în mod natural la riscul valutar: „persoana fizică ce nu obține veniturile eligibile pentru rambursarea creditului, respectiv entitatea nefinanciară ce nu dispune de surse pentru rambursarea creditului, denominate sau indexate la moneda în care creditul este solicitat/acordat”.
Este vorba de Regulamentul BNR nr.17 din 2012 privind unele condiții de creditare, care impune următoarele condiții pentru persoanele fizice care doresc un împrumut într-o valută precum euro:
Garanții de minim 133% din valoarea creditului
Articolul 16 din Regulamentul BNR nr.17/2012 arată următoarele:
(1) La acordarea creditelor de consum denominate în valută sau indexate la cursul unei valute, solicitantul trebuie să dispună de garanții reale și/sau personale la un nivel de minimum 133% din valoarea creditului.
(2) Pentru scopurile prezentului regulament, polițele de asigurare având ca obiect acoperirea riscului de neplată vor fi asimilate garanțiilor personale.
(3) Pot face excepție de la obligația de garantare facilitățile de creditare prin trageri în descoperit de cont, precum și creditele acordate prin intermediul cardurilor de credit, a căror valoare nu depășește de trei ori nivelul veniturilor nete lunare, fără a depăși însă o limită stabilită prin reglementările interne ale împrumutătorului.
Avansul la un credit ipotecar în euro este mai mare decât la lei
Avansul la un credit ipotecar în euro este de minim 25% din valoarea imobilului, față de minim 15% la un credit imobiliar în lei, dacă nu aveți venituri în euro, impune articolul 18 din Regulamentul BNR:
„(1) Valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 85% din valoarea garanției ipotecare în cazul creditelor acordate în lei.
(2) În cazul creditelor denominate într-o monedă străină sau indexate la cursul unei monede străine, în situația în care debitorul obține veniturile eligibile denominate sau indexate la moneda creditului, valoarea unui credit pentru investiții imobiliare este limitată la 80% din valoarea garanției ipotecare.
(3) În cazul creditului pentru investiții imobiliare acordat unei persoane fizice neacoperite în mod natural la riscul valutar, valoarea finanțării nu poate depăși 75% din valoarea garanției ipotecare în cazul creditelor denominate în EURO sau indexate la cursul EURO și 60% în cazul creditelor denominate în alte monede străine sau indexate la cursul unor alte monede străine.”
Grad de îndatorare de maxim 20%
Gradul de îndatorare la un credit în valută (euro) poate fi de maxim 20% în cazul celor care nu au venituri în valută, față de 40% la creditele în lei, arată articolul 19 din regulamentul BNR:
(1) La acordarea unui credit, nivelul maxim al gradului total de îndatorare stabilit potrivit art. 12 alin. (1) lit. f) nu poate depăși 40%.
(2) În cazul persoanelor care nu dețin și nu au deținut în proprietate nicio locuință, prin excepție de la prevederile alin. (1), la acordarea primului credit pentru investiții imobiliare contractat în scopul achiziționării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, nivelul maxim al gradului total de îndatorare nu poate depăși 45%.
(3) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), la acordarea unui credit în valută sau indexat la cursul unei valute unei persoane neacoperite în mod natural la riscul valutar, împrumutătorii se asigură că ponderea obligațiilor lunare de plată decurgând din credite sau alte finanțări rambursabile în valută sau indexate la cursul unei valute în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligațiile fiscale, nu depășește 20%, cu excepția acordării primului credit pentru investiții imobiliare, contractat în scopul achiziționării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, unei persoane care nu deține și nu a deținut în proprietate nicio locuință, când ponderea la care se face referire în prezentul alineat nu poate depăși 25%.
Excepții privind gradul de îndatoare
O parte din creditele în valută pot fi acordate de bănci și cu un grad mai mic de îndatorare, conform articolului 20 din regulamentul BNR:
(1) Prin excepție de la prevederile art. 19, împrumutătorii pot depăși nivelul maxim al gradului total de îndatorare în cazul:
a) creditelor de consum acordate în fiecare trimestru, în limita a maximum 15% din media aritmetică a volumelor trimestriale ale creditelor de consum acordate de împrumutător în fiecare din ultimele patru trimestre anterioare;
b) creditelor pentru investiții imobiliare acordate în fiecare trimestru, în limita a maximum 15% din media aritmetică a volumelor trimestriale ale creditelor pentru investiții imobiliare acordate de împrumutător în fiecare din ultimele patru trimestre anterioare.
(2) Excepția prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul creditelor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro.
(3) Împrumutătorii pot utiliza excepția prevăzută la alin. (1) numai în relație cu categoria de debitori pentru care pot face dovada, pe baza datelor istorice din portofoliul de creditare propriu, că nivelul suficient al veniturilor de care aceștia dispun asigură premisele pentru administrarea adecvată a riscului de nerambursare la nivelul portofoliului de credite de consum, respectiv al celui de credite pentru investiții imobiliare; în sensul prezentului alineat, un nivel suficient al veniturilor nu poate fi mai mic decât salariul mediu net pe economie.
(3^1) Creditele acordate în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate la același împrumutător nu se includ în volumele trimestriale ale creditelor acordate de împrumutător pentru determinarea limitei de maximum 15% potrivit prevederilor alin. (1).
(3^2) În aplicarea dispozițiilor alin. (1), în limita de 15% se include valoarea totală a creditului acordat cu depășirea nivelului maxim al gradului total de îndatorare prevăzut la art. 19, inclusiv în cazul creditelor acordate în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate la același împrumutător, vizate de dispozițiile alin. (3^1).
Băncile trebuie să arate cât poate crește rata în cazul riscului valutar
Băncile sunt obligate să prezinte solicitanților unui credit în valută cu cât poate crește rata în cazul unui risc valutar, conform regulamentului BNR:
Articolul 7
(1) Împrumutătorii, precum și instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (2) trebuie să informeze persoanele neacoperite în mod natural la riscul valutar care solicită acordarea unui credit în valută sau indexat la cursul unei valute despre impactul unei eventuale deprecieri severe a monedei naționale asupra nivelului obligațiilor lor de plată periodice.
(2) În plus față de informarea prevăzută la alin. (1), în cazul creditelor care nu au dobândă fixă, împrumutătorii și instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (2) trebuie să prezinte în mod distinct și nivelul la care respectivele obligații de plată periodice ar putea ajunge ca urmare a unei eventuale deprecieri severe a monedei naționale asociate cu majorarea dobânzilor.
Articolul 8
Împrumutătorii realizează informarea prevăzută la art. 7 alin. (1) și, după caz, la alin. (2) particularizat pentru fiecare solicitare de credit, astfel încât să fie posibilă compararea nivelului obligației de plată periodice aferente finanțării solicitate determinat cu luarea în considerare a cursului de schimb valutar și a ratei dobânzii de la data realizării informării cu nivelul obligației de plată periodice estimat potrivit art. 7 alin. (1), respectiv alin. (2).
Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu împrumutul bancar în euro.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabă Banca